• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

2026

Afișare:
Sortează după:

privind realizarea lucrărilor de proiectare, dotare, instalare şi întreţinere a sistemelor de detecţie, prevenire, protecţie şi stingere a incendiilor pentru clădirile aflate în administrarea autorităţii publice locale şi/sau aparţinând Consiliului Local Sector 2, amplasate pe domeniul public sau privat al municipalităţii, în raza administrativ-teritorială a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti

privind aprobarea finanțării și realizării lucrărilor de proiectare, construire, reparații, dotare și întreținere a adăposturilor de protecție civilă situate în imobile aparținând domeniului public, aflate în administrarea autorității publice locale, inclusiv amenajarea unui punct de comandă de protecție civilă

privindaprobarea costului mediu lunar pentru persoană adultă ce beneficiază de servicii sociale în cadrul centrelor rezidențiale și nerezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități din subordinea Direcției Generale de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2, pentru anul 2026

privind modificarea şi completarea  Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr.97/31.03.2025 privind sărbătorirea familiilor care aniversează 25, 50 și 75 de ani  de căsătorie, astfel cum a fost modificatăși completată prin Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 187/26.06.2025

Modifică/completează HCL S2 nr. 97/2025

pentru prelungirea perioadei de implementare a proiectului pilot privind asigurarea tratamentului cataractei

Modifică/completează HCL S2 nr. 364/2025

privind aprobarea costului mediu lunar per persoană vârstnică si a contribuţiei lunare de întreţinere în cadrul Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Speranţa” din subordinea D.G.A.S.P.C. Sector 2, pentru anul 2026, precum şi a metodologiei de lucru şi de calcul al contribuţiei de întreţinere datorată de către persoane vărstnice/susţinătorii legali ai acestora

Abrogă/Încetează aplicabilitatea HCL S2 nr. 59/2023

privind metodologia de acordare a serviciilor de masă pentru copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale școlarizați în învățământul special preuniversitar de stat

Abrogă/Încetează aplicabilitatea HCL S2 nr. 251/2018

privind aprobarea unui ajutor de urgenţă pentru depăşirea unor situaţii de dificultate

pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr. 32/2007 privind atribuirea în folosință gratuită a spațiului situat în Str. Mihai Eminescu nr. 89, Sector 2 către Teatrul Tineretului ,,Metropolis”, cu modificările și completările ulterioare

Modifică/completează HCL S2 nr. 32/2007

privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București, pentru împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 2 de a hotărî cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București și Asociația Film și Cultură Urbană, în vederea organizării în comun a unor proiecte culturale de interes public

pentru  modificarea și completarea H.C.L. Sector 2 nr. 391/2023,  privind solicitarea către Consiliul General al Municipiului București de emitere a unei hotărâri pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru imobilul proprietate privată situat pe amplasamentul lucrărilor de utilitate publică având ca scop amenajarea  de noi spații verzi publice cu acces nelimitat - „Amenajare Parc Moroeni”  - în vederea asigurării creșterii calității factorilor de mediu și a stării de sănătate a populației în cadrul unității administrativ teritoriale a Sectorului 2 al Municipiului București, în vederea actualizării sumei datorate cu titlu de despagubire in cadrul procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică

Modifică/completează HCL S2 nr. 391/2023

privind desemnarea a doi consilieri locali în calitate de membri în cadrul comisiei pentru evaluarea anuală a  performanțelor profesionale individuale ale Secretarului General al  Sectorului 2, pentru activitatea desfășuratăîn anul 2025

privind stabilirea ordinii de prioritate, valabilă pentru 2026, în soluționarea cererilor de locuințe pentru tineri și medici rezidenți destinate închirierii, în Sectorul 2 al Municipiului București

Abrogă/Încetează aplicabilitatea HCL S2 nr. 428/2023, HCL S2 nr. 93/2025

privindaprobarea costului mediu lunar al serviciilor de îngrijire personală la domiciliu a persoanelor vârstnice şi aprobarea contribuţiei acestora

privind aprobarea unui ajutor de urgenţă pentru depăşirea unor situaţii de dificultate

privind aprobarea unui ajutor de urgenţă pentru depăşirea unor situaţii de dificultate

privind aprobarea unui ajutor de urgenţă pentru depăşirea unor situaţii de dificultate

privind acordarea unui sprijin financiar pentru Parohia Oţetari  (Situaţia de lucrări nr. 1 aferentă Contractului nr. 1/2025)

privind solicitarea împuternicirii exprese a Consiliului General al Municipiului București, în vederea înființării de către Consiliul Local al Sectorului 2, a unei societăți comerciale pe acțiuni având ca obiect de activitate lucrări de infrastructură

privind aprobarea asocierii Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti cu Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în vederea finanțării şi realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, inclusiv realizarea unei asocieri de autorități contractante

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE