• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

×

Mesaj

You need to login before you can view or download document

Hotărârea nr. 055 din 2026

34 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședința ordinară, astăzi, 26.02.2026;

           Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureştiprivind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București, pentru împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 2 de a hotărî cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București și Asociația Film și Cultură Urbană, în vederea organizării în comun a unor proiecte culturale de interes public;

         Analizând:

  • Referatul de aprobare nr. 808/20.02.2026 prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 27989/20.02.2026 întocmit de Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Rapoartele de specialitate nr. 28023/20.02.2026 întocmit de Direcția Juridică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Nota de fundamentare nr. 453/20.02.2026 întocmită de Centrul Cultural “Mihai Eminescu”, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Adresa nr. 420/18.02.2026 emisă de Asociația Film și Cultură Urbană (AFCU) ;
  • Avizul Comisiei de Buget – Finanțe, Investiții, Accesarea Fondurilor Europene și Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul Comisiei   Juridice,   Ordine  și  Liniște  Publică,  Apărarea Drepturilor Omului și Relații Internaționale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București ;
  • Avizul Comisiei de Învățământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret și Relația cu Societatea Civilă din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

Având în vedere reglementările cuprinse în :

  • Legea nr. 574/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2001 privind unele măsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor;
  • Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanța Guvernului nr. 9/2001 privind unele măsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 418/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru organizarea, funcţionarea şi administrarea Registrului cinematografiei;
  • Hotărârea Guvernului nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. s), alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

         

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat:

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art.1. Se solicită acordul Consiliului General al Municipiului București, pentru împuternicirea expresă a Consiliului  Local al Sectorului 2 de a hotărî cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București şi Asociația Film și Cultură Urbană (AFCU), în vederea organizării în comun a unor proiecte culturale de interes public.

Art.2.(1) Se aprobă de principiu, asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București şi Asociația Film și Cultură Urbană (AFCU), conform Anexei ce cuprinde 5 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.

     (2) Se împuterniceşte Primarul Sectorului 2 al Municipiului București să semneze Protocolul de colaborare și să efectueze toate operațiunile necesare în vederea derulării acestuia.

   (3) Implementarea proiectului se va realiza numai după adoptarea Hotărârii de către Consiliul General al Municipiului București pentru împuternicirea Consiliului Local Sector 2, solicitat conform Art. 1 al prezentei hotărâri.

Art.3.Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului București, compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului și Managerul Centrului Cultural “Mihai Eminescu” vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.4. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București, precum şi în Monitorul Oficial Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.

 

 

    
 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

            DINU ALEXANDRU

 
 

   CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

 ELENA NIȚĂ

 
 

 

 

Hotărâre nr. 55

Bucureşti, 26.02.2026

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 8 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 26.02.2026 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.    

Denumire fișier: H055-2026.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:92 Vizualizări
Descărcare: 34 times
Data creării: 02-03-2026

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE