• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 381 din 2025

36 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 30.10.2025;

          Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind acordarea unui sprijin financiar pentru Parohia Sfinţi

(Situaţia de lucrări nr. 4 din Contractul nr. 1/2023)

Analizând:

  • Referatul de aprobare nr. 4932/23.10.2025 prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 163460/23.10.2025 prezentat de Direcţia Strategie şi Fonduri Europene din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 163588/23..10.2025 prezentat de Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Cererea nr. 13356/03.02.2025 prin care Parohia Sfinţi situatăîn Bucureşti, Calea Moşilor nr. 79, Sector 2 a solicitat acordarea unui sprijin financiar pentru finalizarea lucrărilor de restaurare a picturii murale exterioare-rest 40%.
  • Adresa nr. 158759/16.10.2025 prin care Parohia Sfinţii a transmis Situaţia de lucrări nr. 4 din 09.10.2025 la Contractul nr. 1/2023 de executare a lucrărilor de conservare-restaurarea picturii murale, în tehnica frescă de la Biserica cu hramul”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, din municipiul Bucureşti, Protopopiatul Sector 2 Capitală, Arhiepiscopia Bucureştilor.
  • Avizul Comisiei de Buget – Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Învăţământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret şi Relaţii cu Societatea Civilă din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 281/29.08.2025 privind rectificarea bugetului general consolidat al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti pe anul 2025.

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. t) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art.1.(1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar pentru Parohia Sfinţi situatăîn Bucureşti, Sector 2, Calea Moşilor nr. 79, (Situaţia de lucrări nr. 4 din Contractul nr. 1/2023) în valoare de 132.530,25 lei, pentru executarea lucrărilor de restaurare a picturii murale exterioare-rest 40%.

      (2) Suma menţionată la art. 1 alin. (1) va fi alocată din bugetul general al Sectorului 2 al Municipiului București pe anul 2025, subcapitolul bugetar 67.02.06 ,,Servicii religioase” art. 59.12 „Susţinerea cultelor”.

Art.2. Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, Direcţia Economicăşi Direcţia Strategie şi Fonduri Europene vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.3. Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti, precum și în Monitorul Oficial Local al Sectorului 2 al Municipiului București,

 

  

 

 

          PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                  CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

          PANTELIN SERGIU-MIHAI                                     SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2

                                                                                                                      ELENA NIȚĂ

 

                 

                   

 

 

Hotărâre nr.­ 381

Bucureşti, 30.10.2025

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 30.10.2025 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. 

Denumire fișier: H381-2025.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:168 Vizualizări
Descărcare: 36 times
Data creării: 05-11-2025

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE