38 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședința ordinară, astăzi, 30.10.2025;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 2 de a hotărî cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București și Fundația Roma Education Fund Romania, pentru organizarea în comun a unor programe culturale, educaționale și sociale deschise întregii comunități rome, în vederea incluziunii sociale și economice a cetățenilor romi de pe raza Sectorului 2 al Municipiului București precum și pentru promovarea patrimoniului și a dialogului intercultural rom;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. l), lit. p) și lit. s) și alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat:
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. Se solicită Consiliului General al Municipiului București acordul pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 2 al Municipiului București de a hotărî cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București și Fundația Roma Education Fund Romania pentru organizarea în comun a unor programe culturale, educaționale și sociale deschise întregii comunități rome, în vederea incluziunii sociale și economice a cetățenilor romi de pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, precum și pentru promovarea patrimoniului și a dialogului intercultural rom.
Art.2. (1) Se aprobă, de principiu, Protocolul de colaborare dintre Sectorul 2 al Municipiului București și Fundația Roma Education Fund Romania, în vederea promovării incluziunii sociale, educaționale și culturale a cetățenilor de etnie romăși neromă din comunitate, conform Anexei ce conține 5 file și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se împuternicește Primarului Sectorului 2 al Municipiului București, să semneze Protocolul de colaborare, actele adiționale și orice alte operațiuni a căror necesitate reiese din implementarea protocolului.
(3) Prevederile Art.2. al prezentei hotărâri intrăîn vigoare și produc efecte juridice după obținerea acordului Consiliului General al Municipiului București, prevăzut la Art.1.
Art.3.Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului București și compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București, precum și în Monitorul Oficial Local al Sectorului 2 al Municipiului București.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
PANTELIN SERGIU-MIHAI SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2
ELENA NIȚĂ
Hotărâre nr. 370
Bucureşti, 30.10.2025
Prezenta Hotărâre conține un număr de 8 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 30.10.2025 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H370-2025.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 185 Vizualizări |
| Descărcare: | 38 times |
| Data creării: | 05-11-2025 |