Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 29.08.2025;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind aprobarea unui ajutor de urgenţă pentru depăşirea unor situaţii de dificultate;
Analizând:
- Referatul de aprobare nr. 3461/05.08.2025 prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 87/250878/08.2025, întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate în comun 117319/07.08.2025 prezentat de Direcţia Juridicăși Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Amendamentul executivului înregistrat la Cabinet Secretar General al Sectorului 2 al Municipiului București sub nr. 3821/27.08.2025;
- Amendamentul formulat de către doamna Badea Anda Simona, consilier local în cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București, înregistrat sub nr. 3875/29.08.2025 la Cabinet Secretar General al Sectorului 2 al Municipiului București, împreună cu punctele de vedere aferente, înregistrate sub nr. 129324/29.08.2025 și nr.129330/29.08.2025;
- Avizul Comisiei Buget-Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Minorităţi, Apărarea Drepturilor Copilului şi aplicarea Legii nr. 114/1996 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Avizul Comisiei pentru Transparență, Reducerea Birocrației și Inovației din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin H.G.R. NR. 1154/2022 conform art. 59 şi art. 60;
- Legea nr. 226/2001 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanță de Urgență nr. 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică;
- Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socialăşi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului României nr. 1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare.
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 332/2021 pentru aprobarea Metodologiei de identificare a persoanelor şi familiilor marginalizate social şi a persoanelor şi familiilor cu risc de marginalizare socială.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. p) şi alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. Se aprobă Metodologia de acordare a unui sprijin financiar pentru persoanele vulnerabile pentru acoperirea unei părți a facturilor la energia electrică, conform Anexei care conține un număr de 4 file și face parte integrantă din prezenta hotârâre.
Art.2. Finanţarea sprijinului financiar pentru acoperirea unei părți a facturilor la energia electrică se va face din bugetul local al Sectorului 2 al Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2, din sume alocate cu această destinație.
Art.3.Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti, cu asigurarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal.
| | | | |
| | | CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ | |
| | PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, PANTELIN SERGIU-MIHAI | |
| |
Hotărâre nr. 241
Bucureşti, 29.08.2025
Prezenta Hotărâre conține un număr de 7 pagini, inclusiv anexa şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 29.08.2025 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.