• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 069 din 2025

95 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședința ordinară, astăzi, 31.03.2025;

Luând în considerare proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind aprobarea asocierii Sectorului 2 al Municipiului București cu Sectorul 3 al Municipiului București, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, inclusiv realizarea unei asocieri de autorități contractante;

Analizând:

  • Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, înregistrat la Cabinet Secretar General Sector 2 sub nr. 1051/13.03.2025;
  • Raportul de specialitate nr. 41119/07.03.2025 întocmit de Direcția Generală Programe de Dezvoltare Urbanăși Fonduri Europene – Direcția Investiții Publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 44204/13.03.2025 întocmit de Direcția Juridică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 44107/18.03.2025 întocmit de Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Buget – Finanțe, Investiții, Accesarea Fondurilor Europene și Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul Comisiei   Juridice,   Ordine  și  Liniște  Publică,  Apărarea Drepturilor Omului și Relații Internaționale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul Comisiei de Servicii Publice și Relația cu Asociațiile de Proprietari din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul Comisiei de Urbanism, Lucrări Publice și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de serviicii, cu modficările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 166 /2022 privind împuternicirea expresă a Sectoarelor 1 – 6 ale Municipiului București să poată hotărî, în condițiile legii, cu privire la asocierea acestora, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local inclusiv realizarea unei asocieri de autorități contractante, în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr. 130/2025 privind aprobarea asocierii dintre Sectorul 3 al Municipiului București și Sectorul 2 al Municipiului București, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, inclusiv realizarea unei asocieri de autorități contractante;

 

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. r), alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat:

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art.1. Se aprobă asocierea Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti  cu Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, în vederea finanțării şi realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, inclusiv realizarea unei asocieri de autorități contractante.

Art.2.Se aprobă modelul de Protocol-cadru de asociere între Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti cu Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, în vederea finanțării şi realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, inclusiv realizarea unei asocieri de autorități contractante, conform Anexei ce conţine 4 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3.Se împuternicește Primarul Sectorului 2 să semneze Protocolul-cadru de asociere, actele adiționale la acesta, să deruleze prin aparatul de specialitate procedurile de achiziție, precum și orice alte operațiuni a căror necesitate reiese din implementarea proiectelor.

Art.4. Autoritatea Executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, reprezentanţii compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum şi instituţiile publice de interes local, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.5.Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București

 

    
 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

MANEA ALEXANDRU-ȘTEFAN

 
 

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

 ELENA NIȚĂ

 

 
 

 

 

 

 

 

Hotărâre nr. 69

Bucureşti, 31.03.2025

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 7 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară  din data de 31.03.2025, cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.    

Denumire fișier: H069-2025.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:399 Vizualizări
Descărcare: 95 times
Data creării: 03-04-2025

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE