• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 410 din 2023

82 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 15.11.2023;

Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, privind aprobarea proiectului „Centrală fotovoltaică amplasată la sediul administrativ al Primăriei Sectorului 2”;

Analizând:

  • Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 210257/07.11.2023 întocmit de către Direcţia Generală Programe de Dezvoltare Urbanăşi Fonduri Europene-Serviciul Fonduri Europene, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 211097/08.11.2023 întocmit de către Direcţia Economică, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Buget–Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul Comisiei de Urbanism, Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  •  Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ghidul solicitantului privind Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum aferent apelului de proiecte pentru solicitanţii din sectorul public, din cadrul „Programului – cheie 1” - Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei din Fondul pentru Modernizare, aprobat prin OME nr. 1431/01.11.2023;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 67/2023 privind avizarea Programului de dezvoltare economico-socială, organizare, amenajarea teritoriului şi urbanism - Strategia de Dezvoltare Locală Integratăşi Durabilă a Sectorului 2 pentru perioada 2021-2027;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 409/2023 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investiţii „Centrală fotovoltaică amplasată la sediul administrativ al Primăriei Sectorului 2”.

 

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu  art. 166 alin. (2) lit. k) şi alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art.1.Se aprobă proiectul “Centrală fotovoltaică amplasată la sediul administrativ al Primăriei Sectorului 2”  în vederea finanţării acestuia, în cadrul  „Programului–cheie 1” - Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, din Fondul pentru Modernizare.

 Art.2.Se aprobă valoarea totală a proiectului “Centrală fotovoltaică amplasată la sediul administrativ al Primăriei Sectorului  2” în cuantum de 708.994,99 lei fără TVA, respectiv 843.321,54 lei inclusiv TVA, din care C+M: 351.969,07 lei fără TVA, respectiv 418.843,19 lei inclusiv TVA.

Art.3.Se aprobă preluarea de către Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti a tuturor costurilor neeligibile care pot apărea în perioada de implementare.

Art.4.Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 și Directorul General al Direcției Generale Programe de Dezvoltare Urbanăși Fonduri Europene vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.5. Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

 

 

 

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

 ELENA NIȚĂ

 

 

 

 

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

          BADEA ANDA SIMONA

 

   

 

 

             

 

 

 

 

Hotărâre nr. 410

Bucureşti,  15.11.2023

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 15.11.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: H410-2023.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:497 Vizualizări
Descărcare: 82 times
Data creării: 15-11-2023

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE