80 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 26.07.2023;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind aprobarea unui ajutor de urgenţă pentru depăşirea unor situaţii de dificultate;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
ulterioare;
aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socialăşi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare;
de identificare a persoanelor şi familiilor marginalizate social şi a persoanelor şi familiilor cu risc de marginalizare socială.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. p) şi alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. Se aprobă acordarea unui ajutor de urgenţă,în cuantum de 5.000 lei, care va fi acordat în tranşe lunare de câte 1000 lei, pentru o perioadă de 5 luni, începând cu luna iulie 2023, doamnei __________________, având CNP_______________, pentru depăşirea unor situaţii de dificultate temporară.
Art.2. Finanţarea se face din bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, prin sume alocate cu această destinaţie.
Art.3. Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.4. Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti, cu asigurarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ BADEA ANDA SIMONA |
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
Hotărâre nr. 289
Bucureşti, 26.07.2023
Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 26.07.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H289-2023.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 481 Vizualizări |
| Descărcare: | 80 times |
| Data creării: | 31-07-2023 |