167 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 15.05.2023;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general pentru obiectivul de investiţii ,,Consolidare, realizare subsol tehnic și supraetajare imobil existent parter, rezultând un imobil cu regim de înălțime Stehnic+P+2E, modificări fațade, recompartimentări interioare, cu destinația Centru de zi pentru copii în risc de separare de părinți, amenajări exterioare și refacere împrejmuire”str. Paroșeni nr. 26, Sector 2, Municipiul București.
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare ;
- Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicăşi regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare;
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. k) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1. (1) Se aprobă indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru obiectivul de investiţii,,Consolidare, realizare subsol tehnic și supraetajare imobil existent parter, rezultând un imobil cu regim de înălțime Stehnic+P+2E, modificări fațade, recompartimentări interioare, cu destinația Centru de zi pentru copii în risc de separare de părinți, amenajări exterioare și refacere împrejmuire”str. Paroșeni nr. 26, Sector 2, Municipiul București, conform anexelor nr. 1-2, ce cuprind un număr de 9 pagini şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Valoarea totală a lucrărilor ,,Consolidare, realizare subsol tehnic și supraetajare imobil existent parter, rezultând un imobil cu regim de înălțime Stehnic+P+2E, modificări fațade, recompartimentări interioare, cu destinația Centru de zi pentru copii în risc de separare de părinți, amenajări exterioare și refacere împrejmuire”str. Paroșeni nr. 26, Sector 2, Municipiul București este de 1.625.023,48 lei fără TVA, respectiv 1.931.607,26 lei inclusiv TVA, din care C+M este de 1.038.592,65 lei fără TVA, respectiv 1.235.925,24 lei, inclusiv TVA.
Art. 2.Se aprobă realizarea proiectului ,,Consolidare, realizare subsol tehnic și supraetajare imobil existent parter, rezultând un imobil cu regim de înălțime Stehnic+P+2E, modificări fațade, recompartimentări interioare, cu destinația Centru de zi pentru copii în risc de separare de părinți, amenajări exterioare și refacere împrejmuire”str. Paroșeni nr. 26, Sector 2, Municipiul București, obiectiv de investiții de interes local din Sectorul 2 al Municipiului București.
Art. 3. (1) Lucrările reprezentând ,,Consolidare, realizare subsol tehnic și supraetajare imobil existent parter, rezultând un imobil cu regim de înălțime Stehnic+P+2E, modificări fațade, recompartimentări interioare, cu destinația Centru de zi pentru copii în risc de separare de părinți, amenajări exterioare și refacere împrejmuire”str. Paroșeni nr. 26, Sector 2, Municipiul București, cuprinse în anexele 1-3, vor fi atribuite spre execuţie cu respectarea procedurilor legale privind achiziţiile publice.
(2) Devizele generale se actualizează pe durata execuţiei investiţiilor în baza cheltuielilor legal efectuate, rezultând valoarea de finanţare a obiectivului de investiţii.
(3) Se deleagă Directorului General al Direcției Generale de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 competența încheierii contractelor de achiziție publică de lucrări.
Art. 4. Autoritatea Executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti și Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.5.Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ BADEA ANDA SIMONA |
Hotărâre nr. 190
Bucureşti, 15.05.2023
Prezenta Hotărâre conține un număr de 13 pagini, inclusiv anexe, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 15.05.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H190-2023.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 488 Vizualizări |
| Descărcare: | 167 times |
| Data creării: | 17-05-2023 |