73 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 05.04.2023;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind aprobarea documentaţiei de urbanism PUD –Șos. Colentina nr. 42, Sector 2, Bucureşti;
Analizând:
- Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 43056/ 07.03.2023 prezentat de Arhitectul Şef al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de informare şi consultare a publicului nr. 43054/ 07.03.2023 întocmit pentru documentația de urbanism - PUD Șos. Colentina nr. 42, Sector 2, Bucureşti semnat de Arhitectul Șef al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Arhitectului Șef nr. 28 CA 4/10 din 12.07.2022 emis de Arhitectul Şef al Sectorului 2 al municipiului Bucureşti în baza consultării în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism a Sectorului 2;
- Avizul Comisiei de Urbanism, Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 2701 din 30 decembrie 2010 emis de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, publicat în Monitorul Oficial nr. 47 din 19 ianuarie 2011, modificat cu Ordinul ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 835/2014;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 3/13.01.2014 privind reactualizarea Regulamentului Local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr.363/22.11.2018;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 248/27.08.2020 privind aprobarea ,, Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism a Sectorului 2” şi a componenţei nominale a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism a Sectorului 2.
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. ,,e”, coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. ,,j” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu –ȘOS. COLENTINA NR. 42, SECTOR 2, BUCUREȘTI – IMOBIL DE LOCUINȚE COLECTIVE CU PARTER MIXT – 2S+P+5E+E6-7R, în conformitate cu anexele 1 și 2, părți componente ale documentației de urbanism, reprezentând Avizul Arhitectului Șef și Planul de reglementări urbanistice vizat spre neschimbare.
Art.2 Se aprobă Raportul de informare şi consultare a publicului reprezentând anexa 3.
Art.3 Prezenta documentație are caracter de reglementare specificăși nu dă dreptul la construire până la obținerea autorizației de construire.
Art.4 Planul urbanistic de detaliu este valabil 5 (cinci) ani.
Art.5 Anexele 1-3 conțin 4 pagini și fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6 Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului București și direcțiile de specialitate din aparatul de specialitate al Primarului vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.7 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
|
|
Hotărâre nr. 149
Bucureşti, 05.04.2023
Prezenta Hotărâre conține un număr de 6 pagini, inclusiv anexele şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 05.04.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi a fost redactatăîn 2 (două )exemplare.
| Denumire fișier: | H149-2023.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 513 Vizualizări |
| Descărcare: | 73 times |
| Data creării: | 11-04-2023 |