137 Descărcări
Modificată/completată prin HCL S2 nr. 402/2023, HCL S2 nr. 19/2024
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 22.02.2023;
Luând în considerare proiectul de hotărâreinițiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, privind aprobarea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular care vor funcţiona la nivelul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti începând cu anul şcolar 2023 – 2024;
Analizând:
- Nota de fundamentare nr. 753/09.02.2023 prezentată de Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 27317/15.02.2023 prezentat de Direcţia Relaţii Comunitare, Serviciul Relații cu Societatea Civilăși Mediul de Afaceri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Conform nr. 33467/34648/22.12.2022 emis de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti prin care s-a avizat reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza Sectorului 2 pentru anul 2023 – 2024, înregistrat la Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 sub nr. 6876/22.12.2022;
- Avizul Conform nr. 34452/19.12.2022 emis de Ministerul Educaţiei privind organizarea reţelei şcolare de învăţământ special liceal şi special postliceal pentru anul şcolar 2023 – 2024, înregistrat la Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 sub nr. 6894/27.12.2022;
- Avizul Comisiei de Învăţământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret şi Relaţia cu Societatea Civilă din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului României nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat;
- Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6564/2011 privind aprobarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităţilor de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului României nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri aprobată cu modificări şi completări prin <LLNK 12003 48 10 201 0 17>Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. 564/2008 pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare a comisiei de atribuire de denumiri judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti;
- Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 6217/2022 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2023 – 2024;
- H.C. L Sector 2 nr. 5/2023 privind aprobarea denumirii unei unităţi de învăţământ preuniversitar particular care va funcţiona pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti începând cu anul şcolar 2022-2023 - Grădiniţa Bell;
- H.C.L Sector 2 nr. 6/2023 privind aprobarea denumirii unei unităţi de învăţământ preuniversitar particular care va funcţiona pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti începând cu anul şcolar 2022-2023 - Grădiniţa Allegria;
- H.C.L Sector 2 nr. 7/2023 privind aprobarea denumirii unei unităţi de învăţământ preuniversitar particular care va funcţiona pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti începând cu anul şcolar 2022-2023 - Grădiniţa Rosamaria;
- H.C.L Sector 2 nr. 8/2023 privind aprobarea denumirii unei unități de învățământ preuniversitar particular care va funcționa pe raza Sectorului 2 al Municipiului București începând cu anul școlar 2022-2023 Grădiniţa Insula Copilăriei.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. l) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1 (1) Se aprobă reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti propuse să funcţioneze în anul şcolar 2023 - 2024, conform anexei nr. 1 ce conține un număr de 8 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar particular de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti propuse să funcţioneze în anul şcolar 2023 - 2024, conform anexei nr. 2 ce conține un număr de 4 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Se aprobă reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu program sportiv suplimentar şi pentru activităţi extraşcolare de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti propuse să funcţioneze în anul şcolar 2023 - 2024, conform anexei nr. 3 ce conține 2 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(4 ) Anexele nr.1-3 conţin un număr de 14 pagini şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, Direcţia Relaţii Comunitare, Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, precum şi directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâre.
Art. 3 Prezenta hotărâre se publica integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
| ||||
| ||||
Hotărâre nr. 61
Bucureşti, 22.02.2023
Prezenta Hotărâre conține un număr de 17 pagini, inclusiv anexe, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 22.02.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H61-2023.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 609 Vizualizări |
| Descărcare: | 137 times |
| Data creării: | 27-02-2023 |