Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședința ordinară, astăzi, 22.02.2023;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureştiprivindaprobarea costului serviciilor de îngrijire personală la domiciliu a persoanelor vârstnice şi aprobarea contribuţiei acestora;
Analizând :
- Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raport de specialitate nr. 7637/12.01.2023, înregistrat la Primăria Sectorului 2 sub nr. 10173/17.01.2023, prezentat de Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 21542/02.02.2023 prezentat de Direcția Economică, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 19294/31.01.2023 prezentat de Direcţia Juridică, Serviciul Asistență Juridică, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Buget – Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Avizul Comisiei Juridice, Ordine și Liniște Publică, Apărarea Drepturilor Omului și Relații Internaționale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Avizul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Minorităţi, Apărarea Drepturilor Copilului şi Aplicarea Legii nr. 114/1996 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socialăşi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 43/2004 privind înfiinţarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 201/2019 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii, Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 și a Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Serviciilor Sociale din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. p) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 (1) Se aprobă tipurile de activităţi şi costul serviciilor de îngrijire personală acordate la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice, în funcţie de gradul de dependenţă, conform Anexei nr. 1 care conţine 2 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă contribuţia persoanelor vârstnice în funcţie de veniturile realizate pe membru de familie, conform Anexei nr. 2 care conţine 1 paginăși face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Direcția Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ | |
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, DINU ALEXANDRU | |
Hotărâre nr. 58
Bucureşti, 22.02.2023
Prezenta Hotărâre conține un număr de 6 pagini, inclusiv anexele, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 22.02.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.