101 Descărcări
Modifică/completează HCL S2 nr. 159/2019
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 22.02.2023;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2, privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizelor generale pentru 3 obiective de investiţii din cadrul Programului de reabilitare termică a imobilelor din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, aprobaţi prin H.C.L. S2 nr.159/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 159/26.06.2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizelor generale aferenţi unor obiective de investiţii din cadrul Programului de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti .
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit.k) şi alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. I (1) Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru 3 obiective de investiţii din cadrul Programului de reabilitare termică a imobilelor din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, respectiv:
conform anexei ce conține un număr de 21 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr. 159/26.06.2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizelor generale aferenţi unor obiective de investiţii din cadrul Programului de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.
Art. II Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi direcţiile de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. III Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ DINU ALEXANDRU
|
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
Hotărâre nr. 51
Bucureşti, 22.02.2023
Prezenta Hotărâre conține un număr de 24 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 22.02.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H51-2023.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 752 Vizualizări |
| Descărcare: | 101 times |
| Data creării: | 27-02-2023 |