• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 091 din 2022

110 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședința ordinară, astăzi, 31.03.2022;

Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureştiprivindaprobarea costului serviciilor de îngrijire personală la domiciliu a persoanelor vârstnice şi aprobarea contribuţiei acestora;

Analizând :

  • Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raport de specialitate nr. 49756/16.03.2022, înregistrat la Primăria Sectorului 2 sub nr. 48019/16.03.2022, prezentat de Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 51058/21.03.2022 prezentat de Direcția Economică, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 52063/22.03.2022 prezentat de Direcţia Juridică, Legislaţie, Contencios-Administrativ, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei Juridice, Ordine și Liniște Publică, Apărarea Drepturilor Omului și Relații Internaționale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Minorităţi, Apărarea Drepturilor Copilului şi Aplicarea Legii nr. 114/1996 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Buget – Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Dispoziţia nr. 2422/02.11.2021 privind prelungirea exercitării cu caracter temporar de către doamna NIŢĂ ELENA, Director Executiv al Direcţiei Juridice, Legislaţie, Contencios-Administrativ, a funcţiei publice de conducere de Secretar General al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socialăşi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;
  • Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 125/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 43/2004 privind înfiinţarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 201/2019 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii, Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 și a Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Serviciilor Sociale din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, cu modificările și completările ulterioare;

 

 

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu  art. 166 alin. (2) lit. p) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art.1.(1) Se aprobă tipurile de  activităţi şi costul serviciilor de îngrijire personală la domiciliu destinate persoanelor vârstnice, în funcţie de gradul de dependenţă, conform Anexei nr. 1 care conţine 2 file și face parte integrantă din prezenta hotărâre.

      (2) Se aprobă contribuţia persoanelor vârstnice în funcţie de veniturile realizate pe membru de familie cu care se gospodăreşte împreună, conform Anexei nr. 2 care conţine 1 filăși face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Direcția Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.3. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

 

    
  

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE

SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

 ELENA NIȚĂ

 
 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

DINU ALEXANDRU

 
 

 

   

Hotărâre nr. 91

Bucureşti,  31.03.2022

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 6 pagini, inclusiv anexele, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 31.03.2022 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: H91-2022.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:621 Vizualizări
Descărcare: 110 times
Data creării: 05-04-2022

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE