Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 18.05.2022;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, privind reglementarea situației juridice a unui imobil aflat în domeniul public al Municipiului București și în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București, în vederea construirii de locuințe nZEB plus pentru tinerii din grupuri și comunități marginalizate, amenajare spații verzi și dotări aferente.
Analizând:
- Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate 93385/17.05.2022 prezentat de Direcţia Urbanism, Cadastru şi Gestionare Teritoriu, Serviciul Autorizare și Documentații Urbanism, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 93932/17.05.2022 prezentat de Direcţia Juridică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 93956/17.05.2022 prezentat de Direcţia Generală Programe de Dezvoltare Urbanăşi Fonduri Europene, Serviciul Fonduri Europene din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei pentru Relaţii cu Mediul Economic, Protecţia Consumatorului şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Minorități, Apărarea Drepturilor Copilului şi aplicarea Legii nr. 114/1996 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Dispoziţia Primarului Sectorului 2 nr. 915/06.05.2022 privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna NIŢĂ ELENA, Director Executiv al Direcţiei Juridice a funcţiei publice de conducere de Secretar General al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi,din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările ţi completările ulterioare.
- Legea nr. 292/2011 legea asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 243/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/1999 privind reglementarea regimului juridic al terenurilor destinate construirii de locuinţe prin Agenţia Naţională de Locuinţe;
- Legea Locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 59/2007 privind instituirea programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţía mediului, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului României nr. 904/2014 privind stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute de art. 129 alin (1) din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
- Ghidul specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR, în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul local, Axa I.1.2;
- Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 304/2009 privind aprobarea Normelor de protecţie a spaţiilor verzi pe teritoriul Municipiului Bucureşti;
- Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 256/2022 privind trecerea din domeniul privat al Municipiului București în domeniul public al Municipiului București și transmiterea din administrarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Consiliului Local Sector 2, a imobilului Lot 1 în suprafață de 3669 mp, secțiune din imobilul situat în B-dul Basarabia nr. 151, Sector 2, în vederea construirii de locuințe nZEB pentru tinerii din grupuri și comunități marginalizate, amenajare de spații verzi și dotări aferente;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 98/2022 privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului Bucureşti de emitere a unei hotărâri pentru trecerea imobilului situat în B-dul Basarabia nr. 151, Sector 2, Bucureşti-LOTUL 1, din domeniul privat al Municipiului Bucureşti în domeniul public al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru transmiterea din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. ,,l” și ,,p”şi alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 Se aprobă exercitarea dreptului de administrare asupra imobilului situat în B-dul Basarabia nr. 151, Sector 2, în suprafață de 3669 mp, identificat cu numărul cadastral 242264 - Lotul 1, de către Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, prin Sectorul 2 al Municipiului București, reprezentat de Primarul Sectorului 2, prin aparatul de specialitate al Primarului Sectorului 2 București, în vederea construirii de locuinţe nZEB plus pentru tinerii din grupuri şi comunităţi marginalizate, amenajare spaţii verzi şi dotări aferente.
Art.2 Se împuternicește Primarul Sectorului 2 al Municipiului București să efectueze, prin aparatul de specialitate, toate demersurile necesare preluării imobilului - teren ce face obiectul prezentei hotărâri în vederea construirii de locuinţe nZEB plus pentru tinerii din grupuri şi comunităţi marginalizate, amenajare spaţii verzi şi dotări aferente, respectiv să semneze toate documentele necesare realizării proiectului.
Art.3 Autoritatea Executivă a Sectorului 2, prin compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4 Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
| | | | |
| | | CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ | |
| | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CROITORU ANGEL
| |
| |
Hotărâre nr. 143
Bucureşti, 18.05.2022
Prezenta Hotărâre conține un număr de 4 pagini şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 18.05.2022 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.