• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 084 din 2022

64 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 23.03.2022;

Luând în considerare proiectul de hotărâre inițiat de doamna consilier local Alexandra Elena Chirilă, privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București în Comisiile de evaluare, respectiv în Comisia de soluționare a contestațiilor, aferente procedurii de selecție a propunerilor de proiecte depuse conform Regulamentului cadru privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Sectorului 2 al Municipiului București, alocate pentru activități nonprofit potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare

Analizând:

  • Referatul de aprobare prezentat de doamna consilier local Alexandra Elena Chirilă;
  • Raportul de specialitate nr.40967/08.03.2022, întocmit de Direcția Relaţii Comunitare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Propunerile formulate de liderii Grupurilor USR- PLUS şi PNL, în cadrul şedinţei Consiliului Local Sector 2 din data de 23.03.2022;
  • Avizul Comisiei Juridică, Ordine Şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului Şi Relaţii Internaţionale, din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Minorități, Apărarea Drepturilor Copilului şi aplicarea Legii Nr. 114/1996, din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei pentru Ecologie, Spații Verzi Și Protecția Animalelor, din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Învăţământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret şi Relaţia cu Societatea Civilă, din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Dispoziţia nr. 2422/ 02.11.2021 emisă   de   către   Primarul   Sectorului  2 privind prelungirea exercitării cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena, Director Executiv al Direcţiei Juridice, Legislaţie, Contencios-Administrativ, a funcţiei publice de conducere de Secretar General al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.

Având în vedere reglementările cuprinse în:

- Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 82/2022 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Sectorului 2 al Municipiului București, alocate pentru activități nonprofit potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare;

- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 al Municipiului București nr. 83/2022 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și funcționarea comisiilor de evaluare a propunerilor de proiecte și a comisiei de soluționare a contestațiilor constituite în baza Legii 350/2005, cu modificările și completările ulterioare.

 

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art. 1.Pe data prezentei, se desemnează reprezentanții Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București în Comisiile de evaluare, respectiv în Comisia de soluționare a contestațiilor, aferente procedurii de selecție a propunerilor de proiecte depuse conform Regulamentului cadru privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Sectorului 2 al Municipiului București, alocate pentru activități nonprofit potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare, conform anexelor 1 și 2, ce conțin un număr de 3 pagini și fac parte integrantă din prezenta hotărâre.       

Art. 2. Autoritatea executivă a Sectorului 2 și reprezentanții Consiliului Local al Sectorului 2 desemnați în Comisiile de evaluare, respectiv în Comisia de soluționare a contestațiilor, aferente procedurii de selecție a propunerilor de proiecte depuse conform Regulamentului cadru privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Sectorului 2 al Municipiului București, alocate pentru activități nonprofit potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.3.Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

 

 

    
 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

DINU ALEXANDRU

 
 

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

 ELENA NIȚĂ

 
 

 

Hotărâre nr. 84

Bucureşti, 23.03.2022

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 6 pagini, inclusiv anexe, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 23.03.2022 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.      

Denumire fișier: H84-2022.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:583 Vizualizări
Descărcare: 64 times
Data creării: 28-03-2022

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE