Abrogată/Încetare aplicabilitate prin HCL S2 nr. 112/2025
Abrogă/Încetează aplicabilitatea HCL S2 nr. 118/2013
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședința ordinară, astăzi, 26.01.2022;
Luând în considerare proiectul de hotărâre inițiat de dna Alexandra Elena Chirilă, consilier local, privind aprobarea metodologiei de adopție la distanță a animalelor aflate în adăposturile gestionate de Centrul Teritorial Veterinar Sector 2 și pentru aprobarea contribuției aferente întreținerii animalelor adoptate la distanțăși ocrotite în aceste adăposturi;
Analizând:
- Referatul de aprobare prezentat de dna Alexandra Elena Chirilă, consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 2 al Municipiului București;
- Raportul de specialitate nr. 18930/02.12.2021 întocmit de către Direcția Juridică Legislație Contencios Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 2768/06.01.2022 întocmit de către Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Nota de fundamentare nr. 2124/12.11.2021 întocmită de către Centrul Teritorial Veterinar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Adresa întocmită de dna consilier local Alexandra Elena Chirilă, înregistrată la Cabinet Secretar General al Sectorului 2 sub nr. 47/06.01.2022;
- Anunțul Public nr.189935/03.12.2021 privind aducerea la cunoştinţă publicăîn temeiul prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizionalăîn administraţia publică, republicată, publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 2 la secţiunea «Proiecte supuse dezbaterii publice»;
- Avizul Comisiei Juridice, Ordine și Liniște Publică, Apărarea Drepturilor Omului și Relații Internaționale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Avizul Comisiei de Buget-Finanțe, Investiții, Accesarea Fondurilor Europene și Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Avizul Comisiei pentru Ecologie, Spații Verzi și Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Dispoziţia 2422/ 02.11.2021 emisă de către Primarul Sectorului 2 privind prelungirea exercitării cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena, Director Executiv al Direcţiei Juridice, Legislaţie, Contencios-Administrativ, a funcţiei publice de conducere de Secretar General al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea 60/2004 privind ratificarea Convenției europene pentru protecția animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 23 iunie 2003;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța Guvernului nr. 24/2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1059/2013 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr.1/2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Național al Colegiului Medicilor Veterinari nr. 19/2011 privind aprobarea « Ghidului pentru eutanasierea animalelor », astfel cum a fost modificată și completată prin Hotărârea ANCMV nr. 45/2013;
- Hotărârea Consiliului Național al Colegiului Medicilor Veterinari nr. 24/2011 privind aprobarea listei cu bolile incurabile la câini;
- Hotărârea Consiliului Național al Colegiului Medicilor Veterinari nr. 34/2012 privind aprobarea modelului de consimțământ pentru acceptarea procedurilor medicale/operatorii și a modelului de cerere/solicitare/ acceptare a eutanasie, astfel cum a fost modificatăși completată prin Hotărârea ANCMV nr. 42/2013;
- Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (”Legea privind sănătatea animală”), care se aplicăîncepând cu 21 aprilie 2021;
- Regulamentul CE nr.1/2005 al Consiliului din 22 decembrir 2004 privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor anexe;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. l) și alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 (1) Se aprobă Metodologia de adopție la distanță a animalelor aflate în adăposturile gestionate de Centrul Teritorial Veterinar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă Contractul – cadru de adopție la distanțăși găzduire pentru animalele ocrotite în adăposturile Centrului Teritorial Veterinar Sector 2, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.
(3) Anexele nr. 1 – 2 conțin un număr de 7 pagini și fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 (1) Nivelul costului de întreținere stabilit în sarcina adoptatorului se aprobă anual, prin Hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București.
(2) Pentru anul 2022, costul de întreținere stabilit în sarcina adoptatorului la distanță este de 250 de lei/lună pentru un câine și 175 de lei/lună pentru o pisică.
(3) Pentru animalele care nu sunt sub incidența unui Contract – cadru de adopție la distanțăși găzduire, costul de întreținere va fi susținut din bugetul Centrului Teritorial Veterinar Sector 2.
Art. 3 La data prezentei, Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr. 118/2013 pentru aprobarea metodologiei de adopție a câinilor aflați în adăposturile gestionate de Centrul Teritorial Veterinar Sector 2 și pentru aprobarea costului aferent întreținerii câinilor adoptați și ocrotiți în aceste adăposturi,își încetează aplicabilitatea.
Art. 4 Autoritatea executivă a Sectorului 2 și directorul Centrului Teritorial Veterinar Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 5 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
MATEI VASILE-SILVIU SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,
ELENA NIȚĂ
Hotărâre nr. 15
Bucureşti, 26.01.2022
Prezenta Hotărâre conține un număr de 11 pagini, inclusiv anexele, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 26.01.2022 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.