Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, rectificată, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 26.06.2019;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar pentru Parohia Parc Plumbuita (situația nr. 2);
Analizând:
- Raportul de specialitate nr. 87519/20.06.2019 prezentat de Direcţia Servicii Publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 87597/20.06.2019 prezentat de Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Protocolul – cadru nr. 70446/2017 încheiat între Consiliul Local Sector 2 şi reprezentanţii Patriarhiei Române, Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Protoieriei Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Cererea nr. 47878/05.04.2019 prin care Parohia Parc Plumbuita a solicitat acordarea sprijinului financiar pe anul 2019 pentru următoarele lucrări: încălzire prin pardoseală, placări trepte și pardoseli interioare la biserică;
- Adresa nr. 57497/23.04.2019 prin care Parohia Parc Plumbuita a transmis situația de lucrări în valoare de 259.000 lei;
- Avizul Comisiei de Buget - Finanţe şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar, avizul Comisiei de Învățământ, Cultură, Sport, Culte, Minorități, Probleme de Tineret și Relații cu Societatea Civilă, precum și avizul Comisiei pentru Transparență, Reducerea Birocrației și Inovație din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Dispoziţia Primarului Sectorului 2 nr. 805/28.03.2016 privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena a funcţiei publice de conducere de Secretar al Sectorului 2 Bucureşti.
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 108/2017 privind încheierea unui parteneriat cu Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte instituţii de cult.
În temeiul art. 45 alin.(1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. s) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 (1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei Parc Plumbuita în valoare de 259.000 lei, pentru următoarele lucrări: încălzire prin pardoseală, placări trepte și pardoseli interioare la biserică.
(2) Suma menţionată la art. 1 alin. (1) va fi alocată din bugetul general al Sectorului 2 al Municipiului București pe anul 2019, Cap. 59.12 „Susţinerea cultelor”.
Art.2 Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, Direcţia Economicăşi Direcţia Servicii Publice vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3 Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE ADRIAN ALEXANDRU ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
- 215/2001, REPUBLICATĂ
SECRETAR,
ELENA NIȚĂ
Hotărârea nr. 185
Bucureşti, 26.06.2019
Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 26.06.2019 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.