61 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, rectificată, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi, 22.11.2018;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea denumirii unei unități de învățământ preuniversitar particular care va funcționa la nivelul Sectorului 2 al Municipiului București începând cu anul școlar 2018 – 2019;
Analizând:
Având în vedere prevederile cuprinse în:
În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat
Art. 1 Se aprobă denumirea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa “Alfred Fronius”, cu sediul în București, Str. Tunari, nr. 39, Sector 2, conform anexei ce cuprinde 1 paginăşi face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Pe data prezentei Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 247/30.08.2018 privind aprobarea denumirii unei unități de învățământ preuniversitar particular care va funcționa la nivelul Sectorului 2 al Municipiului București începând cu anul școlar 2018 – 2019, îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 3 Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, precum și unitatea de învăţământ preuniversitar particular vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 4 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE ZAHARIA RĂZVAN CRISTIAN ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
SECRETAR,
ELENA NIȚĂ
Hotărârea nr. 351
Bucureşti, 22.11.2018
Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini, inclusiv anexa, și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 22.11.2018 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
| Denumire fișier: | 351.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 862 Vizualizări |
| Descărcare: | 61 times |
| Data creării: | 03-12-2018 |