• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărâre 162 din 2016

165 Descărcări

Abrogată/Încetare aplicabilitate prin HCL S2 nr. 385/2023

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi, 03.10.2016;

Luând în considerare proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor de repartizare a locuinţelor construite în vederea accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane, a locuinţelor din fondul locativ de stat, a locuinţelor sociale, de serviciu şi de necesitate, în vederea soluționării cererilor formulate în baza Legii nr. 114/1996;

                Analizând:

                -Raportul de specialitate nr. 60928/05.09.2016 întocmit de Direcția Juridică, Legislație Contencios Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;

                - Raportul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Apărarea Drepturilor Copilului, Aplicarea Legii nr. 114/1996 şi Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;

                -Dispoziția nr. 805/28.03.2016 emisă de către Primarul Sectorului 2 privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena a funcției publice de conducere de Secretar al Sectorului 2 București;

                Având în vedere reglementările cuprinse în:

         - Legea locuinței nr. 114/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

         - Hotărârea Guvernului României nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

         - Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

         - Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 42/2003 privind regulamentul de repartizare a locuințelor şi terenurilor aferente acestora, conform legii, din fondul locativ de stat;

         -  Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 97/2016 privind validarea mandatelor de consilieri locali;

         -  Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 98/2016 privind constituirea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;

         - Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 119/2016 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Sectorului 2 în Comisia Sectorului 2 pentru repartizarea locuințelor, conform prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului României nr. 1275/2000, cu modificările şi completările ulterioare;

 

               În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art. 1 (1)  Se aprobă condiţiile şi criteriile de repartizare a locuinţelor construite în vederea înlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane, a locuinţelor din fondul locativ de stat, a locuinţelor sociale, de serviciu şi de necesitate, prevăzute în anexele 1-3 ce conţin un număr de 7 file şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

         (2) Criteriile de repartizare aprobate de Consiliul Local Sector 2 vor fi afişate la sediul Primăriei Sectorului 2 cu sediul în Bucureşti, str. Chiristigiilor nr. 11-13, Sector 2.

         (3)  Listele  cu ordinea de prioritate se reactualizează anual şi sunt stabilite de Consiliul Local Sector 2 la propunerea Comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor.

        (4)  La stabilirea ordinii de prioritate, vor fi analizate cererile depuse pânăîn cursul anului până la data de 30 septembrie, precum şi dosarele depuse anterior anului în curs, care se reactualizează până la data de 30 septembrie a anului în curs.

 

Art. 2 (1) Activitatea de înregistrare, analizare şi repartizare a locuinţelor şi anexelor realizate din fonduri proprii ale sectorului şi ale municipalităţii va fi coordonată de Serviciul Spaţiu Locativ din cadrul Direcţiei Juridice, Legislaţie, Contencios Administrativ.

            (2)  Serviciul Spaţiu Locativ va analiza şi propune Comisiei constituite la nivelul Consiliului Local Sector 2 Bucureşti, soluţionarea cererilor cetăţenilor numai cu domiciliul stabil în Sectorul 2 pentru următoarele tipuri de locuinţe:

  1. a) locuinţe construite în vederea înlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane;
  2. b) locuinţe disponibilizate din mişcarea a II a, (eliberate prin deces, mutarea foştilor chiriaşi în locuinţe noi sau în locuinţe proprietate personală, rezilierea contractelor existente etc.) considerate locuinţe convenabile;
  3. c) locuinţe sociale;
  4. d) locuinţe de serviciu;
  5. e) locuinţe de necesitate.

 

      Art. 3  (1) Pentru repartizarea locuinţelor menţionate la art. 2 la nivelul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti se constituie o comisie în următoarea componenţă:

                         Preşedinte - Director Direcţia Juridică, Legislaţie, Contencios Administrativ;

                         Membrii    - Şef Serviciu Spaţiu Locativ;

  • Şef Serviciu Autoritatea Tutelară;
  • Consilier Juridic Serviciu Juridic;

                                    - Doi Inspectori de Specialitate Direcţia Generală de Asistenţă   Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2;

  • Trei consilieri locali, astfel cum au fost numiţi prin HCL Sector 2 nr. 119/2016 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Sectorului 2 în Comisia Sectorului 2 pentru repartizarea locuinţelor, conform prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului României nr. 1275/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

                     (2)  Componenţa nominală a Comisiei va fi stabilită prin Dispoziţie a Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

                      (3) Comisia, constituită prin Dispoziţie a Primarului Sectorului 2 soluţionează totodatăşi cererile chiriaşilor privind extinderile de locuinţe, precum şi soluţionarea cererilor privind atribuirea de garaje aflate în proprietatea statului şi în administrarea Primăriei Sectorului 2.

                     (4) Locuințele menționate la art. 2 alin. (2) vor fi repartizate în ordinea stabilităîn lista de priorităţi, astfel cum este aprobată anual prin hotărârea Consiliului Local Sector 2, rămasă definitivă prin soluționarea contestațiilor.

                    

             Art. 4  Pe data prezentei, hotărârea nr. 106/2008 privind stabilirea criteriilor de repartizare a locuinţelor construite în vederea accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane, a locuinţelor sociale, de serviciu şi de necesitate şi a locuinţelor cu chirie din fondul locativ de stat aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2, cu modificările şi completările ulterioare îşi încetează aplicabilitatea.

 

Art. 5 Primarul Sectorului 2 al Municipiului București şi Direcția Juridică Legislație Contencios Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

 

Art. 6  Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București.

 

 

 

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                            CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE  FEROIU DUMITRU SILVIU                                                                                                           ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA

  1. 215/2001, REPUBLICATĂ

                                       SECRETAR,

 

                                                                                                                                                                     ELENA NIȚĂ

 

 

 

 

 

                    Hotărârea nr. 162

  Bucureşti, 03.10.2016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 03.10.2016 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

               

Denumire fișier: 162.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:1127 Vizualizări
Descărcare: 165 times
Data creării: 10-07-2018

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE