• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărâre 134 din 2013

91 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi, 25.11.2013;

Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi a devizelor generale pentru realizarea obiectivelor de investitii la unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti;

Analizând:

         - Nota de fundamentare nr. 3234/01.11.2013 întocmită de Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

         - Raportul Comisiei de Buget – Finanţe şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

       - Avizul favorabil menţionat în procesul – verbal încheiat în şedinţa din data de 07.11.2013 a Consiliului tehnico - economic al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, înfiinţat prin Dispoziţia Primarului Sectorului 2 nr. 3082/2009;

           Avînd în vedere reglementările cuprinse în:

         - Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

         -  Hotărârea Guvernului României nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico - economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiectivele de investiţii şi lucrări de intervenţii;

În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art.1 (1) Se aprobă indicatorii tehnico - economici pentru obiectivele de investiţii la unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, având o valoare totală de 32.015,903 mii lei, fără TVA din care C+M 24.085,150 mii lei, fără TVA. 

           (2) Se aprobă devizele generale pentru obiectivele de investiţii la unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.

                (3) Anexele nr. 1 şi nr. 2 cuprind un număr de 14 file şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

          Art.2 (1) Lucrările pentru realizarea obiectivelor de investiţii cuprinse în anexele la prezenta hotărâre, vor fi atribuite spre execuţie unor agenţi economici specializaţi, desemnaţi în urma aplicării procedurilor de achiziţiii publice.

                    (2) Devizele generale se actualizează pe durata execuţiei investiţiilor în baza cheltuielilor legal efectuate, rezultând valoarea de finanţare a obiectivului de investiţie.

                        (3) Se deleagă Directorului Direcţiei Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 competenţa încheierii contractelor de achiziţie publică de lucrări.

 

Art.3  Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local Sector 2, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

 

Art.4 (1) Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

                      (2) Anexele la prezenta hotărâre se comunică instituţiilor interesate şi pot fi consultate la sediul Primariei Sectorului 2.

 

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE                                           BELDEANU AUGUSTIN LUCIAN                                                            ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA

  1. 215/2001, REPUBLICATĂ

      SECRETAR,

 

                                                                                                                         TOMA ŞUTRU

 

 

 

 

                    Hotărârea nr. 134

  Bucureşti, 25.11.2013

 

 

 

Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 25.11.2013 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: 134.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:1028 Vizualizări
Descărcare: 91 times
Data creării: 11-07-2018

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE