86 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi, 25.11.2013;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind înfiinţarea şi funcţionarea instituţiilor de protecţie socială fără personalitate juridică, pentru persoane adulte cu handicap, aflate sub autoritatea Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2;
Analizând:
- Raportul de Specialitate nr. 85591/12.11.2013 precum şi Nota de Fundamentare nr. 85593/12.11.2013 prezentate de Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de specialitate aflat în subordinea Consiliului Local Sector 2;
- Raportul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale precum şi Raportul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Apărarea Drepturilor Copilului, Aplicarea Legii nr. 114/1996 şi Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale;
- Hotărârea Guvernului României nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului României nr. 1434/2004 privind atribuţiile şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socialăşi protecţia copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului României nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 43/17.12.2004 privind înfiinţarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2;
În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. n) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 Se aprobăînfiinţarea şi funcţionarea instituţiilor de protecţie socială fără personalitate juridică pentru persoane adulte cu handicap, aflate sub autoritatea Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, prevăzute în anexa nr. 1.
Art.2 Se aprobă „Regulamentele de organizare şi funcţionare” pentru instituţiile de protecţie socială fără personalitate juridică pentru persoane adulte cu handicap menţionate în anexa nr. 1, astfel cum sunt cuprinse in anexele nr. 2.1 – 2.4.
Art.3 Modificarea numărului de locuinţe protejate din cadrul Compartimentului Locuinţe Protejate se face prin dispoziţie a Primarului Sectorului 2, la propunerea Directorului General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2.
Art.4 (1) Instituţiile de protecţie socială fără personalitate juridică prevăzute la art. 1, sunt cuprinse în Organigrama Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, iar activitatea acestora se desfăşoarăîn cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2.
(2) Anexele nr. 1 şi nr. 2.1 – 2.4 cuprind un număr de 13 file şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5 (1) Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
(2) Anexele la prezenta hotărâre se comunică instituţiilor interesate şi pot fi consultate la sediul Primariei Sectorului 2.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE BELDEANU AUGUSTIN LUCIAN ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
SECRETAR,
TOMA ŞUTRU
Hotărârea nr. 133
Bucureşti, 25.11.2013
Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 25.11.2013 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | 133.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 1024 Vizualizări |
| Descărcare: | 86 times |
| Data creării: | 11-07-2018 |