• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărâre 018 din 2011

41 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 31.03.2011;

Luând în considerare proiectul de hotărâre privind stabilirea ordinii de prioritate valabilă pentru anul 2011 în repartizarea locuinţelor pentru tineri–medici rezidenţi destinate închirierii;

            Analizând:

        - Raportul de specialitate nr. 13295/03.03.2011 întocmit de Direcţia Relaţii Comunitare precum şi Raportul de specialitate nr. 13393/07.03.2011 al Direcţiei Juridice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

        - Raportul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Apărarea Drepturilor Copilului, Aplicarea Legii nr. 114/1996 şi Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

        - Procesul – verbal de predare – primire a dosarelor depuse în baza H.G. nr. 962/2001, încheiat în data de 18.01.2011, al Comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor/cererilor privind repartizarea de locuinţe pentru tineri destinate închirierii;

            Având în vedere reglementările cuprinse în:

        - Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

        - Hotărârea Guvernului nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;

           - Hotărârea Guvernului nr. 1505/2004 pentru aprobarea Listei cuprinzând 345 de obiective de investiţii din cadrul programului „38.000 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii”, derulat prin intermediul A.N.L., cu modificările şi completările ulterioare;

            - Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 48/2006 privind aprobarea Criteriilor cadru la stabilirea ordinei de prioritate în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, modificatăşi completată cu H.C.L. Sector 2 nr. 84/2006 şi H.C.L. Sector 2 nr. 51/2007;

În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art. 1 Se aprobă reactualizarea punctajului pentru anul 2011, conform criteriilor cadru prevăzute în H.C.L. nr. 48/2006, astfel cum a fost modificatăşi completată prin H.C.L. nr. 84/2006 şi H.C.L. nr. 51/2007, pentru tinerii – medici rezidenţi care au depus dosare până la data de 31 decembrie 2010 în vederea obţinerii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, în baza Legii nr. 152/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

           Art. 2  Se aprobă ordinea de prioritate în repartizarea de locuinţe pentru tineri – medici rezidenţi, situate în incinta Spitalului Colentina, în temeiul Legii nr. 152/1998, conform anexelor nr. 1 şi 2, după cum urmează:

            Anexa nr. 1 - locuinţe cu o cameră     – 182 poziţii.

            Anexa nr. 2 - locuinţe cu două camere –  23 poziţii.

                                                                 Total – 205 poziţii.

           Art. 3 Contestaţiile cu privire la stabilirea accesului la locuinţe, precum şi la acordarea priorităţilor în soluţionarea cererilor vor fi adresate Primarului Sectorului 2, în termen de 7 zile de la afişarea listelor. Primarul va asigura soluţionarea contestaţiilor în termen de 15 zile de la primire, în condiţiile legii.

           Art. 4  Prezenta hotărâre devine obligatorie şi produce efecte de la data aducerii la cunoştinţa publică prin afişare. Aducerea la cunoştinţa publică se va face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale a hotărârii de către Secretarul Sectorului 2 către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.

           Art. 5 Primarul Sectorului 2 şi Direcţia Relaţii Comunitare prin Serviciul Spaţiu Locativ din cadrul aparatului propriu de specialitate vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

           Art. 6  Hotărârea se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

 

                PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                       CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE                                  BOGZIANU FLORIAN CONSTANTIN                                                             ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA

  1. 215/2001, REPUBLICATĂ

                                        SECRETAR,

 

                                                                                                                                                                      TOMA ŞUTRU               

 

 

                    Hotărârea nr. 18

  Bucureşti, 31.03.2011

 

 

 

Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa extraordinară din data de 31.03.2011 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: 018.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:777 Vizualizări
Descărcare: 41 times
Data creării: 12-07-2018

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE